Te dor umerii? Dr. Radu Paraschiv explică din ce cauze se instalează durerea şi când este cazul să mergi la ortoped
Durerile de umeri au cauze diverse – de la cărat greutăţi mari, practicarea unor sporturi precum tenis, baschet, la dormit în poziţii incomode, dar şi traumatisme, luxaţii, subluxaţii sau chiar probleme ale coloanei vertebrale. Am dezbătut subiectul cu un medic chirurg ortoped, specializat în traumatologie sportivă dr. Radu Paraschiv. CSÎD: Din ce cauze poate apărea durerea la nivelul umerilor?Dr. Radu Paraschiv: Cel mai frecvent durerile la nivelul umărului apar în urma practicării sporturilor (tenis, volei, handbal, etc.), mişcărilor repetitive (microtraumatisme repetate) sau traumatisme severe (fracturi, luxaţii), dar pot apărea şi în cazul afecţiunilor coloanei cervicale (de aceea un examen clinic şi paraclinic …
Cum alegi bicicleta de interior potrivită în funcție de nevoile pe care le ai
Cum alegi bicicleta de interior potrivită? O întrebare care are un răspuns complex, având în vedere varietatea de modele disponibile pe piață. Bugetul de care dispui e un criteriu important, însă nu e indicat să alegi chiar cel mai ieftin model dacă ții la confortul din timpul antrenamentului. Nu te arunca nici la cel mai scump produs, pentru că este foarte posibil să nu îl poți folosi la capacite maximă. În plus, trebuie să-ți mai rămână bani și pentru încălțări și pantaloni speciali. Alege un model potrivit nevoilor tale și pe care să îl poți folosi cu plăcere, cât mai …
Beneficiile alergatului: topește kilogramele și crește imunitatea. Cum practicați acest sport în siguranță
Articol preluat de pe site-ul Smartliving Beneficiile alergatului sunt nenumărate și odată ce am început să practicăm acest tip de antrenament, nu doar că vom arăta bine, dar ne vom și simți bine. Kilogramele în plus se vor topi rapid, musculatura va fi bine definită și în plus sistemul nostru imunitar va funcționa optim. Există, evident, riscul să ne accidentăm, dar dacă vom purta încălțămintea potrivită și vom începe antrenamentele treptat, avem toate șansele să evităm problemele. Beneficiile alergatului: arde kilogramele și ne scapă de stres Alergatul (jogging-ul) este una dintre cele mai populare forme de activitate fizică, acest lucru datorându-se …