Leziunea SLAP — durerea de umăr pe care mulți sportivi o confundă cu impingement-ul

Dacă faci volei, handbal, tenis sau înot și ai o durere surdă în umăr, „adânc”, mai ales când arunci sau ridici brațul deasupra capului, iar tratamentul pentru impingement nu a rezolvat nimic — merită să iei în calcul o leziune SLAP.

Este o patologie mult mai puțin cunoscută decât ruptura de coafă rotatorie sau sindromul de impingement subacromial, dar la sportivii care folosesc brațul deasupra capului este una dintre cauzele frecvente de durere cronică de umăr și de scădere a performanței la aruncare sau servă.

Ce este leziunea SLAP

SLAP este prescurtarea de la „Superior Labrum Anterior to Posterior” — practic, o ruptură a labrumului glenoidian superior, inelul de fibrocartilaj care mărește adâncimea cavității glenoide și pe care se inseră tendonul capului lung al bicepsului.

Această zonă de inserție este exact motivul pentru care leziunea SLAP este strâns legată de patologia bicipitală — nu întâmplător, mulți pacienți cu SLAP au și o componentă de tendinită bicipitală asociată.

De ce apare, mai ales la sportivi

Leziunea SLAP are două mecanisme principale de producere:

• Traumatism acut — cădere pe brațul întins, tracțiune bruscă a brațului sau o luxație de umăr, care poate afecta labrumul concomitent cu alte structuri (cum se întâmplă și în luxațiile recidivante de umăr, unde leziunea Bankart afectează labrumul antero-inferior, nu pe cel superior).
• Microtraumatisme repetate — mecanismul dominant la sportivii „overhead”: aruncătorii (baseball, handbal), jucătorii de volei, tenis și înotătorii. Mișcarea repetitivă de armare-aruncare pune labrumul superior sub o solicitare de torsiune (mecanismul „peel-back”), care în timp duce la desprinderea lui parțială sau completă.

Prevalența durerii de umăr la sportivii overhead este semnificativă — studiile raportează o incidență a leziunilor de umăr la acest tip de sportivi cuprinsă undeva între 5% și 36% din populația studiată, cu o rată a evenimentelor noi de câteva cazuri la 1000 de ore de activitate sportivă.

Clasificare

Cea mai folosită clasificare (Snyder) împarte leziunile SLAP în 4 tipuri principale, în funcție de aspectul și extinderea leziunii labrumului și de implicarea inserției bicipitale — de la simpla fisurare/degenerare a labrumului (tip I), la desprinderea completă a labrumului și a ancorei bicipitale de pe glenă (tip II, cea mai frecventă la sportivi), până la rupturi complexe asociate cu leziuni de tip „bucket-handle” sau cu extensie spre leziunea Bankart (tip III și IV).

Simptome

• Durere profundă, greu de localizat, în umăr — de multe ori descrisă „în interiorul articulației”, nu la suprafață
• Durere accentuată la mișcările de armare-aruncare sau la ridicarea brațului deasupra capului
• Senzație de clic sau blocaj în timpul mișcării
• Scădere a vitezei sau preciziei la aruncare/servă — la sportivii de performanță, adesea acesta e primul semn, înaintea durerii propriu-zise
• Uneori, senzație de instabilitate a umărului

Diagnostic

Diagnosticul clinic al leziunii SLAP este notoriu dificil, pentru că multe teste specifice au sensibilitate și specificitate limitate, iar tabloul clinic se suprapune frecvent cu impingement-ul subacromial sau cu tendinita bicipitală. Din acest motiv, ghidurile actuale recomandă combinarea mai multor teste clinice (nu unul singur) pentru creșterea acurateței diagnosticului, urmate de imagistică.

• Examenul clinic — testul O’Brien (compresie activă), testul Speed, testul de „peel-back” sunt cele mai folosite, dar niciunul nu este suficient de sigur folosit izolat
• R.M.N., ideal cu artrografie (artro-RMN) — investigația de elecție pentru vizualizarea labrumului superior și diferențierea de o variantă anatomică normală (labrum tip Buford, foramen sublabral), care poate fi confundată ușor cu o leziune SLAP

Tratament

Conservator — este prima opțiune la marea majoritate a pacienților, mai ales în leziunile de tip I și la sportivii non-competitivi: repaus relativ din mișcările provocatoare, fizio-kinetoterapie orientată pe reechilibrarea musculaturii periscapulare și a coafei rotatorii, corectarea deficitului de rotație internă a umărului (frecvent întâlnit la aruncători), și reluarea progresivă a activității sportive.

Chirurgical — se ia în calcul atunci când tratamentul conservator eșuează sau la sportivii de performanță cu leziuni de tip II confirmate imagistic și clinic. Există în principal două variante:

• Refixarea labrumului (SLAP repair) — reinserția labrumului și a ancorei bicipitale cu ancore transosoase
• Tenodeza de biceps — secționarea și reinserția tendonului capului lung al bicepsului în alt punct, evitând astfel manipularea directă a labrumului

Alegerea între cele două variante depinde de vârstă, tipul de sport și cerințele funcționale. O meta-analiză din 2022 publicată în American Journal of Sports Medicine, care a comparat direct cele două tehnici la sportivii overhead, nu a găsit diferențe semnificative în ceea ce privește scorurile funcționale, dar a observat rate de revenire la sportul de performanță mai mari după tenodeza de biceps decât după refixarea labrumului (Shin et al., 2022).

O analiză mai recentă, din 2024, axată specific pe aruncătorii de baseball și softball, a confirmat rezultate funcționale similare între cele două tehnici, dar a arătat că sportivii aruncători (în special pitcherii) au, indiferent de tehnica aleasă, rate de revenire la nivelul precompetițional mai mici decât alte categorii de sportivi overhead (2025, Am J Sports Med).

Recuperare și revenire în sport

Vestea bună: o meta-analiză recentă (2024) care a analizat mai multe studii despre tratamentul chirurgical al leziunilor SLAP a arătat că revenirea la nivelul sportiv anterior accidentării este frecventă după intervenție, deși durata recuperării complete pentru sportivii overhead este de regulă mai lungă decât la alte tipuri de leziuni de umăr — de obicei undeva între 6 și 12 luni, cu reintroducerea graduală a mișcării de aruncare abia după recăpătarea completă a mobilității și a forței periscapulare.

Perioada de recuperare este motivul principal pentru care, la un sportiv de performanță, decizia „operez sau nu” trebuie discutată punctual, ținând cont de calendarul competițional, nu doar de aspectul RMN-ului.

Când mergi la medicul ortoped?

Dacă ai o durere de umăr care apare sau se agravează constant la mișcările deasupra capului și nu cedează după câteva săptămâni de repaus relativ, nu amâna diagnosticul.

Un consult ortopedic cu examen clinic țintit și, la nevoie, artro-RMN, poate face diferența între câteva săptămâni de recuperare corect direcționată și luni de tratament greșit pentru o altă patologie de umăr.

Poți face o programare online pentru un consult de ortopedie și traumatologie sportivă.