Luxațiile

Ce sunt luxațiile?

Îmbinarea dintre două sau mai multe oase se numește o articulație.

Luxația este momentul în care oasele dintr-o articulație sunt separate sau mutate din poziția lor obișnuită.

O articulație poate să fie luxată parțial, caz în care se numește subluxație și există o posibilitate că oasele să revină de la sine în poziția lor anatomică sau articulația poate să fie luxată în totalitate. Orice articulație a corpului poate să fie afectată. 

Luxațiile sunt cauzate de o forță puternică precum: accidente rutiere, căzături și sporturi de contact.

Luxațiile pot fi cauzate și în timpul activităților de zi cu zi în cazul în care mușchii și tendoanele din jurul articulației sunt slăbiți din cauza unor leziuni sau a vârstei.

În urma unei luxații apare o durere intensă, iar articulația în cauza poate să devină foarte instabilă sau complet inutilizabilă. 

 

Cele mai afectate articulații sunt:

• Umărul;
• Cotul;
• Genunchiul;
• Degetele;
• Soldul;
• Mandibula.

 

Simptomele luxației:

• Durere;
• Inflamație;
• Echimoză;
• Pierderea abilității de a utiliza articulația;
• Articulație vizibil deformată.

 

Luxația de umăr

Luxația de umăr reprezintă 50% din toate luxațiile articulațiilor mari.

Umărul se poate disloca anterior, posterior și inferior, luxația anterioară fiind cea mai frecventă.

Această patologie apare cel mai adesea în urma unei lovituri puternice la nivelul umărului sau a unei rotații exagerate și nenaturale în timpul unor sporturi de contact, accidente rutiere sau frecvent când pacientul aluneca sau se împiedică și încearcă să se agațe de ceva pentru a nu cădea. 

 

Simptomatologie

• Senzație de pocnitură;
• Apariția bruscă a durerii și o reducere în capacitatea de mobilizare a brațului;
• În cazul luxației anterioare brațul este în abducție și în rotație externă;
• În cazul luxației posterioare brațul este în adducție și rotație internă, ceea ce face diagnostocarea mai dificilă.

 

Riscuri asociate

Medicul ortoped va avea în vedere și va nota eventualele complicații asociate cu luxațiile:

• Fracturi ale tuberozității humerale, fracturi ale colului chirurgical humeral – în prezența căreia este contraindicată reducerea luxației în Unitatea de Primiri Urgențe;
• Leziune Bankart care apare când labrumul glenoidei este lezat, cu sau fără prezența unei avulsii osoase (Bankart osos). Cea mai frecventă localizare este partea antero-inferioară a labrumului;
• Leziune Hill-Sachs – o fractură de compresie a aspectului posterolateral al capului humeral în cazul luxației anterioare, sau a aspectului anteromedial al capului humeral în cazul luxației posterioare, numită și leziune McLaughlin;
• Leziune a coafei rotatorilor – apare frecvent în asociere cu o luxație gleno-humerală: până la 40% dintre pacienții de peste 40 ani care au suferit o luxație de umăr vor avea și o leziune de coafă a rotatorilor și până la 80% dintre pacienții care au peste 60 ani. Dacă medicul ortoped suspectează o astfel de leziune e posibil să recomande pacientului să efectueze un IRM (R.MN.) nativ de umăr sau o ultrasonografie.

 

Luxatia gleno-humerală anterioară

Este cea mai frecventă formă de luxație a umărului și apare prin mișcarea forțată de abducție, extensie și rotație externă a brațului.

Această formă de luxație are o distribuție bimodală, ea poată să apară cu prevalenta atât la tineri care au suferit un traumatism pronunțat la nivelul umărului sau la vârstnici în urma unui traumatism cu o forța mult mai mică. 

 

Luxația gleno-humerală posterioară

Aceasta formă de luxație este mult mai rară și mai dificil de diagnosticat.

Capul humeral este forțat posterior, cu brațul în abducție și rotație internă. Luxația posterioară apare cel mai adesea în urma unor crize convulsive sau a electrocuțiilor.

Astfel în aceste situații se poate întâlni și luxația bilaterală. Luxația posterioară poate să fie ratată pe radiografia AP și capul humeral poate să apară ca fiind perfect aliniat cu glenoidă. 

Unele semne vizibile pe radiografie care pot ghida medicul catre diagnostic sunt:

• Semnul becului: rotație internă fixă a capului humeral care ia un aspect rotunjit, asemenea unui bec;
• O linie densă verticală în capul humeral medial datorită impactării capului humeral;
• Pierderea semnului normal de suprapunere semilunară prin care fosa glenoidă apare goală datorită migrării laterale a capului humeral
• Articulație gleno-humerală lărgită peste 6 mm.;
• Arc scapulohumeral în unghi acut (arc Maloney) prezent – astfel se poate face diferența între luxație posterioară și cea anterioară.

 

Luxația gleno-humerală inferioară

Se mai numește și “luxatio erecta” deoarece pacientul se va prezenta cel mai adesea cu brațul în abducție fixă, cu mâna deasupra capului.

Este cea mai rară formă de luxație a umărului și apare cel mai frecvent la suprasolicitarea unui membru superior aflat in abducție totală, cot în extensie și antebrat în pronație sau printr-o hiperabducție forțată, mișcări care forțează capul humeral imediat inferior și medial de fosă glenoidă.

În cazul luxației inferioare este adesea recomandat un R.M.N. post reducere, deoarece această formă de dislocare este adesea asociată cu leziune de coafă rotatorie, leziuni ale labrumului glenoid sau ale benzilor anterioare sau posterioare a ligamentului glenohumeral inferior.

Luxația inferioară are o rată înaltă a complicațiilor printre care leziuni secundare osoase, vasculare, neurologice, de tendon sau ligament. 

 

Tratament

Principalul tratament al luxației glenohumerale este reducerea promptă.

Medicul va utiliza una dintre multiplele metode pentru a reduce luxația.

Una dintre acestea poate să fie aplicarea permanentă și de câteva minute de tensiune moderată pe brațul așezat la 90 de grade, dând ușoare mișcări de rotație externă, în limitele algice ale pacientului.

Ulterior se va imobiliza membrul superior într-un baj Dndaesault pentru 3 săptămâni cu posibilitatea de conversie la orteza după 1 săptămână.

Pacientilor tineri poate sa le fie recomandată artroscopia pentru a repara eventualele defecte ale labrumului glenoid. Astfel poate să fie prevenită recurenta luxației care la pacienții tineri este destul de mare – până la 85%.

La pacienții peste 40 ani începe să crească probabilitatea de leziune de coafă rotatorilor asociată cu luxația, probabilitate care este în mod particular crescută la pacienții peste 60 ani.

Astfel medicul poate să recomande pacientului efectuarea unui IRM (R.M.N.) nativ de umăr pentru a evalua si acest risc. Leziunea de coafă rotatorie se pretează adesea la tratament chirurgical. 

 

Pentru un diagnostic și un plan de tratament corect, programați-vă la o consultație la un medic ortoped!