În cazul în care ați fost diagnosticat cu gonartroza și ați fost programat pentru o intervenție chirurgicală de protezare a genunchiului, trebuie să știți la ce vă puteți aștepta din punct de vedere al recuperării postoperatorii.
Recuperarea după protezarea genunchiului este crucială pentru restabilirea funcției și mobilității genunchiului. Procesul de recuperare implică de obicei o combinație de exerciții, terapie fizică și modificări ale stilului de viață.
Recuperarea începe de obicei în spital, în primele 24 de ore după intervenția chirurgicală ortopedică. Inițial accentul este pus pe managementul durerii și pe prevenirea complicațiilor, cum ar fii apariția cheagurilor de sânge și a infecțiilor.
Ce presupune recuperarea medicală în spital
- Exerciții pentru stimularea circulației. După protezarea genunchiului, este important să vă ridicați și să vă mișcați cât mai repede pentru a stimula circulația sangvină pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge.
- În funcție de instrucțiunile chirurgului, vi se poate cere sa începeți să mergeți sau să stați în picioare, fiind ajutat de un kinetoterapeut în prima sau a doua zi dupî operație.
- Controlul durerii. Durerea este un efect secundar frecvent în cazul protezării genunchiului. Echipa medicală va lucra cu dumneavoastră pentru a gestiona durerea folosind medicamente sau alte tehnici cum ar fi terapia cu gheață sau căldură.
- Exerciții pentru întărirea musculaturii. Restabilirea forței musculare la nivelul membrului inferior este o parte importantă a procesului de recuperare
- Durata internării este de 2-3 zile după intervenția chirurgicală, dar acest lucru poate varia.
Îngrijirea operației
- Mențineți pansamentul permanent curat și uscat. Acesta trebuie schimbat zilnic.
- Pacientului îi este interzis să facă duș sau baie înainte de indepărtarea firelor de sutură (firele de sutura se extrag la 14-21 de zile după intervenție).
- În cazul în care incizia se înroșește sau începe se supureze, pacientul trebuie să comunice imediat acest lucru medicului ortoped.
- Reevaluare periodică.
Recuperarea medicală acasă
Recuperarea după protezarea genunchiului continuă la domiciliu odată ce sunteți externat din spital. Urmând instrucțiunile medicului curant si începerea unui program de recuperare, sunt aspecte cruciale pentru o recuperare completă.
- Îndepărtați covoarele ce pot provoca alunecări. Reamenajați mobila, pentru a facilita deplasarea cu cadru sau cârje.
- Instalarea unui scăunel pentru duș si înălțător pentru scaunul de toaletă.
Medicția
- anticoagulant. Se recomandă administrarea anticoagulantelor pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge.
- Tratament antialgic. Se administrează pentru primele 7-10 zile sau la nevoie.
- Tratament antibiotic. Se utilizează în cazul în care există riscul unei infecții bacteriene.
Reluarea activității uzuale
Momentul pentru reluarea activităților normale după protezarea genunchiului variază în funcție de starea generală de sănătate, de amploarea leziunilor de la nivelul genunchiului înainte de operație și de tipul de activități pe care pacientul dorește să le reia.
Este obligatoriu să respectați recomandările medicului curant și sa creșteți treptat nivelul de activitate pe măsura ce vă recuperați.
- Mersul pe jos este o parte importantă a recuperării și de obicei puteți începe cu plimbări scurte încă din prima săptămână după operație. Puteți crește gradual durata și intensitatea plimbărilor.
- Urcat si coborât scări. Puteți începe să urcați și să coborâți scări de îndată ce puteți merge fără asistentă.
- Șofatul. Se poate relua la aproximativ 6-8 săptămâni post-operator, însă este posibil ca reflexele să nu mai fie aceleași ca înainte de operație.
- Practicarea sporturilor. Ar trebui evitate sporturile ce presupun un impact puternic asupra genunchiului (alergarea, sărituri, sporturi de contact) câteva luni după protezarea genunchiului.
- Reintegrarea profesională. în funcșie de tipul de activitate, întoarcerea la muncă se poate face la 6-8 săptămâni.
Este important să rețineți că recuperarea după protezarea genunchiului este un proces gradual, care poate dura de la câteva luni până la un an.
Află ma mai multe despre afecțiunile genchiului și cum aceste îți pot influența viața și activitatea.
Lasă un răspuns