Entorsele de gleznă reprezintă cea mai frecventă afecțiune traumatică în sport și cea mai frecventă patologie care se prezintă la camera de gardă ortopedie.
Mecanismul de producere cel mai frecvent implicat este reprezentat de o inversiune a gleznei.
Statistic 10-20% din pacienți rămân cu o instabilitate cronică în urma entorselor de gleznă.
Diagnosticul instabilității laterale de gleznă:
-
- Anamneză – numărul entorselor, frecvența, mecanism de producere, etc.;
- Durerea – localizare, intensitate, etc;
- Instabilitatea – senzația de scăpare.
-
Testele clinice
Au scopul de a evalua principalele ligamente stabilizatoare: ATFL, CFL, PTFL. Testele clinice trebuie întotdeauna efectuate bilateral.
-
- Testul sertarului anterior – evaluează ligamentul talo-fibular anterior;
- Varus force test – evaluează ligamentul calcaneo-fibular.
-
Imagistic
-
- Radiografia de gleznă față și profil – pentru evaluarea structurilor osoase.
- R,M,N, – evaluarea leziunilor de cartilaj și a leziunilor ligamentare
Tratament:
-
Tratament conservator:
-
- Fiziokinetoterapie pentru întărirea structurilor laterale ale gleznei
- Purtarea unei orteze
-
Tratament chirurgical:
Intervenția chirurgicală este recomandată în cazul eșecului tratamentului conservator și trebuie luate în calcul vârsta pacientului și tipul de activități pe care acesta le efectuează.
Există mai multe variante chirurgicale pentru reconstrucția ligamentelor laterale ale gleznei, însă în prezent cea mai eficientă este procedura Brostrom-Gould, iar în majoritatea cazurilor se efectuează și o artroscopie a gleznei pentru tratarea leziunilor asociate, cum ar fi leziunile de cartilaj sau împingementul.
Lasă un răspuns